Accesorii

Ce să-i oferi mamei tale de 8 Martie ca să-i arăți cât de mult o iubești!

Ziua de 8 martie este poate cea mai emoționantă zi din viața mamei tale încă de când erai copil și te privea cu lacrimi în ochi la serbările de la școală și de…

Happy loving older mature mother and grown daughter laughing embracing, caring smiling young woman embracing happy senior middle aged mom having fun at home spending time together

Ziua de 8 martie este poate cea mai emoționantă zi din viața mamei tale încă de când erai copil și te privea cu lacrimi în ochi la serbările de la școală și de la grădiniță. Cu trecerea timpului, intensitatea emoțiilor este la fel de mare, mai ales că simte că este răsplătită prin gesturi mici pentru toată dragostea și atenția pe care ți-o poartă. Cu ocazia zilei de de 8 martie, fă-i o vizită mamei tale și oferă-i un cadou special, din suflet. În rândurile următoare te ajutăm cu câteva idei utile de cadouri pentru cea mai importantă femeie din viața ta: 

  • Broșă 

Un cadou potrivit pentru mama ta, indiferent de vârstă, este broșa. Aceasta este un accesoriu foarte elegant și ușor de integrat în diferite ținute. Broșa nu se va demoda niciodată, dimpotrivă, cu cât este mai vintage cu atât este mai prețioasă și mai specială. Așa că dacă vrei să oferi un cadou unic, nu ezita să vizitezi câteva vintage shopuri acolo unde poți găsi accesorii superbe, cu adevărat speciale. 

  • Poșetă 

Femeile nu au niciodată prea multe poșete, aceasta este o regulă bine știută. Ținând cont de ea, îi poți oferi mamei tale o poșetă din piele, pe care să o folosească chiar și ani de zile. Dacă bugetul tău este unul mai mare, poți lua în calcul poșetele de brand care sunt confecționate din piele de înaltă calitate și care au și un aspect superb. Adaptează acest cadou în funcție de stilul vestimentar al mamei tale, dacă este genul care se îmbracă sport îi poți lua un rucsac, iar dacă îmbrățișează stilul boem, romantic, un plic colorat va fi perfect. 

  • Decorațiuni de interior 

Un cadou care nu va da niciodată greș pentru cea mai specială femeie din viața ta sunt decorațiunile de interior. Un aranjament de primăvară pentru decorul din living, o vază pentru flori sau chiar un tablou canvas sunt extrem de potrivite pentru 8 martie. Îi poți oferi acesteia un tablou canvas personalizat, cu o fotografie de familie specială, de când erai copil. 

  • O zi la spa 

De multe ori mama ta își pune nevoile pe ultimul loc, iar din această cauză uită de multe ori să-și ia o pauză și să se relaxeze. Așa că de ziua ei, oferă-i în dar o zi la spa acolo unde să fie răsfățată, să se bucure de un masaj bine meritat și de câteva momente la saună și piscină. Puteți merge chiar împreună, astfel veți putea să mai discutați și să vă bucurați de prezența una alteia. 

  • Aranjament floral 

După cum te puteai aștepta, florile nu trebuie să lipsească din cadoul oferit de 8 martie pentru mama ta. Primăvara este anotimpul în care cele mai frumoase flori ne îmbie cu mirosul lor și cu explozia de culoare. Așa că mergi la o florărie renumită și comandă un aranjament floral mare. 

În concluzie, dacă nu ai prea multe idei de cadouri pentru ziua mamei, apelează cu încredere la propunerile noastre. 

Sursa foto: Freepik.com 

Vezi tot din Accesorii

Comentarii

Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.

Parteneri România 174